Dupa opinia specialistilor frumusetea, complexitatea si spectaculozitatea vitraliilor, ca opere de arta, greu pot fi egalate. Nobletea ce i-o imprima materialele cu care un artist executa un vitraliu ii confera operei un loc inconfundabil in istoria artelor, caci istoria vitraliului merge paralel cu cea a omenirii.

Originile vitraliilor se pierd in istorie. Tehnica a fost derivata probabil din fabricatia bijuteriilor si mozaicurilor. Vitraliile, asa cum le cunoastem azi, se pare ca au aparut o data cu construirea bisericilor, cele mai vechi datand din secolul X.

Dintotdeauna sticla a fost privita ca un lucru misterios. O forma solida cu proprietati ale lichidelor sau mai degraba un lichid solidificat. Capteaza lumina si straluceste, desi este fabricata din nisip. In timp, sarurile si oxizii metalici au dat culoare sticlei: cobalt pentru albastru, argint pentru galben, cupru pentru verde si caramiziu.

Tehnica vitraliului, in linii mari neschimbata pana astazi, a fost descrisa de calugarul Teophilus pe la anul 1100. Stilul gotic, cu biserici din ce in ce mai inalte, dar si mai luminoase, a folosit vitraliile la o scara nemaintalnita pana atunci. Calugarul Abbot Suger de la manastirea St. Denis a reconstruit biserica manastirii, oferindu-ne unul din primele exemple de stil gotic in care vitraliul a jucat un rol definitoriu. In jurnalul sau, tinut pe tot parcursul lucrarilor, si-a exprimat credinta ca lucrurile frumoase ridica omul mai aproape de Dumnezeu.

Mesterii medievali au ilustrat in tehnica vitraliului imagini realiste, folosind in egala masura culori saturate, vibrante, cat si nuante de alb laptos si griuri.

In secolul XV, in plin apogeu al goticului, atitudinea fata de vitraliu s-a schimbat, acesta devenind mai mult pictura si mai putin element generator de atmosfera. Culorile au devenit mai pale, figurile reprezentate acopereau adesea intreaga fereastra. Pictura a devenit mai sofisticata, iar noile tehnici descoperite sau redescoperite au permis redarea detaliilor galbene si aurii. Nervurile de plumb acceptate pana atunci ca necesare si decorative au devenit un "rau necesar", camuflat cat mai bine prin compozitia desenului.

Renasterea a generat o lunga perioada in care vitraliul a existat doar ca sticla pictata. Simbolismul original si tehnicile au fost aproape uitate.

In aceasta perioada, vitraliul pictat a devenit un accesoriu la moda in locuinte, cladiri publice si biserici. Semnele heraldice realizate in aceasta maniera, pe fond transparent, erau foarte populare in epoca.

In secolul XVIII, majoritatea vitraliilor medievale au fost inlocuite cu sticla pictata, iar majoritatea informatiilor despre vitralii a inceput sa se piarda.

In mijlocul anilor 1800, Anglia a cunoscut o revitalizare a interesului pentru arhitectura gotica. Cativa istorici amatori si oameni de stiinta au redescoperit tehnicile de lucru si au dezvaluit secretele producerii sticlei colorate. Atelierele de sticlarie au inceput sa produca versiuni de ferestre in tehnica si stilul medieval.

Fratii Bolton, englezi emigranti, au infiintat primul atelier de vitralii in America si au produs ferestre in stil gotic care au devenit un fel de norma pana in momentul dezvoltarii unui stil distinctiv american.

          John LaFarge si Louis Comfort Tiffany, doi pictori americani, au inceput sa experimenteze, independent unul de celalalt, incercand sa produca o sticla ce avea capacitatea de a crea efecte vizuale fara a fi pictata. Curand, cei doi au devenit concurenti. LaFarge a creat si brevetat in 1879 sticla opalescenta. Tiffany a dezvoltat si popularizat produsul si curand numele lui a devenit sinonim cu acesta. Folosind taieturi complicate si sticla bogat colorata, dispusa in straturi ce dau un plus de textura si profunzime, cei doi au devenit principalii furnizori atat pentru biserici, cat si pentru resedinte private. Procedeul de utilizare a foliei de cupru ca substitut pentru plumb, i-a permis lui Tiffany crearea de abajururi, bine primite o data cu introducerea iluminatului electric. Stilul sau a avut numerosi imitatori, sticla opalescenta ramanand foarte populara pana la sfarsitul secolului XIX.

Dupa primul razboi mondial, gusturile s-au schimbat. LaFarge moare in 1910, iar Tiffany in 1933, fapt care atrage dupa sine si falimentul atelierelor sale.

Cu exceptia ferestrelor pentru biserici, vitraliul cunoaste un declin pana la al doilea razboi mondial. Abstractionismul si expresionismul in pictura influenteaza un nou grup de artisti sa exploreze valentele oferite de sticla. Ferestrele de biserica devin, in foarte multe aspecte, asemanatoare goticului timpuriu. Scenele greu de identificat, atmosfera pura de lumina si culoare inspira la atitudine contemplativa.

Vitraliul, sau mai corect poate, arta sticlei, este din ce in ce mai prezenta astazi. Explozia de interes din ultimii 30 de ani a dus la dezvoltarea unor noi si imaginative forme ale acestei arte. Noile tehnologii si cresterea interesului in vitralii ca hobby, au dus la ceea ce a fost numita "o noua epoca de aur a sticlei".

Noile case sunt frecvent completate cu spectaculoase intrari din sticla, ferestre de baie cu vitralii, abajururi Tiffany. Panouri decorative sunt achizitionate pentru a fi atarnate in dreptul unei ferestre insorite. Forme minunate decoreaza mese, pereti, ferestre. Noii artisti combina, creeaza si dezvolta forme si stiluri unice. Si se pare ca va dura.